Urgente stomatologice
Cauzele prezentarii de urgenta la cabinetul stomatologic pot fi multiple:
Durerea dentara;
Durerea dentara pe care o simtim la rece sau care nu ne lasa sa dormim. Acest tip de durere este determinata de faptul ca caria a ajuns la nerv. Singurul tratament in acest caz este anestezia si scoaterea nervului, urmata de obturatia de canal. Amanarea interventiei medicului stomatolog, prin administrarea de antibiotice, antiinflamatoare si analgezice, vor duce la acutizarea procesului si complicatii ce vor determina in final pierderea dintelui.
Decimentarea unui pivot sau a unei lucrari;
In cazul in care lucrarea s-a desprins, o vom clati cu apa si o vom spala cu periuta si pasta de dinti, apoi o vom pastra la loc sigur. Bonturile unde a fost inserata lucrarea se vor clati cu apa calduta. Apoi ne vom prezenta la medic in cel mai scurt timp, pentru recimentarea lucrarii (in cazul in care acest lucru este posibil) sau pentru refacerea ei. Daca nu ne prezentam imediat riscam ca alimentele si microbii sa patrunda in canalul radicular, sa infecteze dintii si in final sa duca la pierderea lor, facand imposibila cimentarea sau ingreunand refacerea.
Pierderea unei obturatii (plomba);
De multe ori pacientii nu se prezinta imediat la medicul stomatolog in momentul in care au pierdut o obturatie coronara, amanand aceasta vizita. Datorita expunerii directe a dentinei la agresiunile din cavitatea bucala, vom obtine o carie care va inainta in profunzime determinand dupa o anumita perioada la o pulpita (inflamatia nervului dentar insotita de durere). Daca dintele are obturatie de canal (are nervul scos) si unul din peretii dintelui sau intregul dinte se fractureaza, cu sau fara pierderea obturatiei coronare, este de asemenea nevoie sa ne prezentam cat mai repede la medicul stomatolog. In acest caz, daca amanam vizita la medic, obturatia de canal se va infiltra, ducand in timp la infectia dintelui, la durere si chiar la abces dentar.
Luxatia sau fractura unui dinte;
In cazul unui traumatism pot aparea fractura sau luxatia unui dinte. In cazul fracturarii unui dinte este necesara prezentarea imediata la medicul stomatolog. Acesta va evalua starea tesuturilor dentare ramase si va hotari, in functie de varsta pacientului, devitalizarea sau nu a dintelui. De asemenea fragmentul fracturat este bine sa fie pastrat. Este posibil ca fractura dintelui sa fie mai ampla si sa fie nevoie de extractia dintelui. Luxatia este situatia in care, in urma unui traumatism, dintele ramane integru pe arcada. Este necesara prezentarea la medicul stomatolog, care va hotari imobilizarea dintelui sau expectativa.
Pericoronarita;
La persoanele tinere, in cazul procesului de eruptie a molarului de minte, datorita lipsei de spatiu sau a pozitiei vicioase a acestuia, acestia raman “blocati” la nivelul gingiei, nereusind sa erupa in totalitate. In aceste cazuri, in spatiul dintre gingie si dinte patrund alimente si microbi, care determina inflamarea gingiei. In aceasta situatie, trebuie sa ne prezentam la medicul dentist pentru tratament antibiotic, antialgic sau extractia dintelui.
Abcesul dentar;
Este o inflamatie a tesuturilor moi (gingie, obraz) datorata infectiei localizata la varful unui dinte. In acest caz este nevoie de prezentarea imediata la medicul stomatolog pentru drenaj si tratament antibiotic. Nu trebuie amanata aceasta vizita, deoarece pot aparea inflamatii ale altor tesuturi aflate in vecinatatea tesuturilor bucale, cu repercursiuni mai grave asupra sanatatii. Se va evita aplicarea de caldura (fular, batista, esarfa) pe locul inflamat, folosindu-se in schimb rece (comprese cu apa rece).
Mobilitatea unui dinte parodontotic sau fracturat;
Aceasta mobilitate va determina durere si va impinge pacientul sa se prezinte de urgenta la medicul stomatolog. Dupa o anestezie prealabila, dintele sau fragmentul fracturat va fi extras.
Fractura oaselor maxilare sau a mandibulei;
In cazul fracturarii oaselor maxilare, pacientul se va adresa unei sectii de chirurgie oro-maxilo-faciala din cadrul unui spital.
” Urgentele stomatologice, vor fi rezolvate fara nici un fel de durere, sub anestezie si cu cea mai mare atentie, in clinica noastra dupa o programare telefonica. “
Sfatul medicului: Pentru prevenirea acestor situatii neplacute si dureroase (urgentele dentare) prezentati-va pentru un control stomatologic o data la sase luni!
Citeste si depre:
Ne puteti gasi si cu urmatoarele cuvinte cheie:
Urgente stomatologice, urgete dentare, durerea dentara, caria, scoaterea nervului, obturatia de canal, obturatie de canal, pierderea dintelui, obturatie coronara, pulpita, infectia dintelui, abces dentar, tesuturilor dentare, ractura dintelui, extractia dintelui, inflamarea gingiei, tesuturilor bucale, chirurgie oro-maxilo-faciala.